5 Followers
7 Following
Lavinia

Lavinia

Speak, Memory - Vladimir Nabokov Not too many things to say about Nabokov’s memories. It’s just that you discover the writer behind his work (so far Lolita, in my case), daydreaming and wishing you were one of his playmates in that idyllic Russian countryside or my old love, Sankt Petersburg. His incursions into the past, Mnemosina, as he calls his memories, reveal, as I suppose everyone expects, an avid reader or (surprise?) a passionate entomologist, a young man spending his nights solving or creating chess problems or skipping classes to be with the girl he loves. I really, really liked the passages describing his family, (his father especially), his English nannies or Mademoiselle, Russian tutors or servants. I’m afraid to call him a genius or anything of that sort, as I saw some people did, I just enjoyed reading his memories and now I’m tempted to give a chance to Pnin, Ada or something else.


***

Ca o incununare a celor spuse pina aici, voi prezenta un minunat caz de auz colorat. Poate ca “auz” nu este cuvintul foarte potrivit, de vreme ce senzatia de culoare pare a fi produsa prin insasi actiunea mea orala de a alcatui o anumita litera in timp ce imi imaginez “conturul” ei. “A” lung din alfabetul fonetic englez [si la acest alfabet ma refer mai departe, cu exceptia cazurilor cind precizez ca este un altul] imi evoca tenta lemnului ars de intemperii, in timp ce un “a” frantuzesc imi sugereaza abanos lustruit. Acest grup negru mai include “g” tare [cauciuc vulcanizat] si “r” [o cirpa murdara de funingine care e sfisiiata]. “N”, ca faina de ovaz, “I”, neputincios si prostanac, precum si oglinjoara de mina cu dos de fildes a lui “O”, fac parte din grupul alb. Ma deruteaza frantuzescul “on”, pe care-l vad ca pe suprafata tensionata, care da pe afara, a alcoolului intr-un pahar mic. Trecind la grupul albastru, gasim “x”-ul ca de otel, “z” ca un nor de furtuna si “k” semanind cu merisorul. Intrucit exista o interactiune subtila intre sunet si forma eu il vad pe “q” mai maron decit “k”, in timp ce “s” nu este bleu precum “c”, ci o combinatie ciudata de azuriu cu sidef. Nuantele apropiate nu se contopesc si diftongii nu au culorile lor distincte, decit atunci cind sint reprezentati printr-un singur caracter intr-o alta limba [astfel litera ruseasca gri si pufoasa, cu trei tulpini, reprezentind sunetul "ş", o litera la fel de veche ca apele navalnice ale Nilului, influenteaza reprezentarea ei in engleza].

Ma grabesc sa inchei lista pina nu sint intrerupt. In grupul verde sint: “f”, cel ca frunza de arin, “p”, ca un mar necopt si “t”, de culoarea fisticului. Pentru “w” nu gasesc ceva mai bun decit un verde inchis combinat cu violet. Sunetele galbene includ diversele “e”-uri si “i”-uri, “d”-ul crem, “y”-ul auriu stralucitor si “u”, a carui valoare alfabetica nu o pot exprima decit prin “aramiu cu un luciu masliniu”.

In grupul maron sint: nuanta bogata, cauciucata, a moalelui “g”, aceea mai palida a lui “j” si aceea de sireturi bej a lui “h”. In sfirsit, printre cele rosii, “b”are nuanta denumita de pictori “siena arsa”, “m” este un pliseu de flanel roz iar astazi am gasit echivalentul perfect al lui “v”, acela de “cuart trandafiriu”…