5 Followers
7 Following
Lavinia

Lavinia

Viaţa începe vineri

Viaţa începe vineri - Ioana Pârvulescu In mod normal, Ioanei Parvulescu i-as da un cec in alb, fara prea multe rezerve. Asta daca ar fi sa ma bazez pe eseurile ei de reconstituire a vietii de dinainte de 1900 In intimitatea secolului 19 sau a atmosferei interbelice Intoarcere in Bucurestiul interbelic. In ce priveste romanele ei, aflu ca a mai scris vreo doua, pe care insa a refuzat sa le publice. Pe asta, poate, cine stie? domnul Liiceanu o fi convins-o sa-l publice. Tot el da voce si trailerului cartii (nici nu stiam ca Humanitas are trailere!), care e de fapt cuvintul inainte al romanului. De fapt ma enerveaza foarte tare vocea lui (no reason), si daca sintem la capitolul enervari, ma mai enerveaza / dezamageste si coperta destul de ieftinuta si semi kitschoasa. Parca pe vremuri erau alte standarde la H.
Dar sa purcedem.

Cum spuneam, autoarea a facut o imensa munca de documentare pentru In intimitatea secolului 19, lucru demn de toata admiratia. Si, probabil, din moment ce se afla deja in posesia unei cantitati uriase de informatii, s-a gindit ca n-ar strica sa brodeasca o fictiune plasata strategic la finalul secolului cu pricina.
Sintem in 1897, cu citeva zile inainte de finalul anului, cind doua descoperiri neasteptate incep sa faca vinzoleala in lumea buna a Bucurestilor. Ne intilnim deci cu prefectul politiei, care pe vremea aceea trebuia neaparat sa fie de familie buna si bogata pentru a nu putea fi corupt!, doctorul Margulis si familia lui, Nicu – simpaticul comisionar, gazetari cu aspiratii scriitoricesti, avocati, neveste, portari si alte personaje pitoresti. In diferite situatii, mai toti interactioneaza unii cu ceilalti, iar intr-un final apoteotic, I.P. ii aduna pe toti la masa de revelion, dindu-le tuturor posibilitatea de a-si imagina ce se ascunde in viitor.

Romanul are o tenta oarecum politista (din pacate nu foarte palpitant construita) si asta se resimte in ritmul destul de alert al actiunii. Din nefericire pentru cititor, mai ales in prima parte, autoarea da destul de multe detalii superflue, poate pentru un plus de veridicitate, savoare istorica sau alte motive care imi scapa. Asa ca nu aflam doar numele unei cofetarii, ci si ale celor cu care era in competite sau nu doar numele unui colonel care fusese prefect de politie (si apare in roman doar in amintirile unuia dintre personaje), ci si razboaiele in care fusese decorat! De aici si insinuarea ca autoarea ar fi vrut sa foloseasca cit mai mult din datele istorice de care dispunea. In cazul in care toate detaliile astea sint fictiune, inutilitatea lor e chiar mai evidenta si deranjanta. Intr-o nota modernista (in contrast cu aerul "de epoca" al romanului), subcapitolele sint scrise din perspective diferite, fie ca e cea a personajelor (Iulia Margulis, tinara fiica a doctorului, Dan Cretu, gazetarul aterizat misterios dintr-un viitor incert sau Nicu), fie cea a autoarei. As fi preferat, recunosc, un singur narator, oricare ar fi fost el.

Dar trebuie sa recunosc si meritele romanului / romancierei. In primul rind acela de a fi recreat atmosfera de sfirsit de secol, cu tot ce cuprinde ea: aerul si arhitectura Bucurestiului, locurile, oamenii cu visele si preocuparile lor. Iar apoi meritul de a fi conturat citeva personaje memorabile: Iulia – pasionata de Vanity Fair (pe care o citeste in original si se intreaba cum ar putea traduce titlul in romana), mereu nehotarita daca e bine sau nu sa poarte corset, in mare amor cu un tinar june de familie buna; Nicu – micul comisionar care cunoaste pe toata lumea si alearga toata ziua pentru citiva bani pentru a-si sustine mama bolnava; conul Costache – prefectul politiei, incoruptibil, serios, elegant, aflat in cautarea unei jumatati; Dan Cretu - anacronic, nestiind cind trebuie sa-si scoata galosii sau palaria sau cum sa pupe mina doamnelor si a domnisoarelor.

Pentru cei interesati, un interviu despre roman cu autoarea.