5 Followers
7 Following
Lavinia

Lavinia

Regele se-nclină şi ucide

Regele se-nclină şi ucide - Herta Müller Placute coincidente cu Gabriela Melinescu: amindoua sint femei, poete si au emigrat din Romania, ajungind sa fie foarte cunoscute & apreciate in tarile de adoptie, Suedia, respectiv Germania. Herta Muller se afla de 10 ani pe lista propunerilor Germaniei pentru premiul Nobel.
Spre deosebire de cartea Gabrielei Melinescu-Ghetele fericirii (referirile le fac pentru ca e cartea citita anterior, deci conexiunile sint involuntare), Regele se-nclina si ucide are o latura mult mai grava. Experienta personala este aici primordiala. Mi-a placut imbinarea de tonuri; cind lucid, rational (multe pagini de adevarate panseuri filozofice, exercitii lexicale romano-germane cu multe comparatii si exemple), cind emotional (experienta personala in comunism - securitate, anchete sau experientele parintilor si ale bunicilor in lagarele comuniste, dependenta de bautura a tatalui, fost ofiter SS).

In dulcele stil dada, Herta Muller avea obiceiul sa decupeze cuvinte din ziare, cu care mai apoi isi construia poeziile.

Prima pe care eu am citit-o a fost acum vreun an:

herta muller poezie

***
Si un citat din carte, care mi-a placut:

"Tacerea nu-i o pauza de vorbire, ci o treaba in sine. Cunosc de-acasa felul de viata al taranilor carora nu le statea in obicei sa recurga la vorbe. Cine nu-ti povesteste niciodata nimic despre el insusi, nu vorbeste mult. Cu cit erai in stare sa taci mai mult, cu-atit mai puternic iti faceai simtita prezenta. Ca toti cei din casa, invatasem si eu nu s-astept ca lucrurile sa-mi fie spuse in cuvinte, ci sa interpretez la celalalt orice tresarire cit de mica a ridurilor fetei, a carotidei, narilor sau coltului gurii, a barbiei sau a degetelor. Traind printre taciturini, ochii nostri erau deprinsi sa discearna ce simtaminte poarta fiecare cu sine prin casa. Mai mult ciuleam ochii decit urechile. Consecinta fiind o agreabila incetineala, o greutate prea mare si prelungita acordata lucrurilor pe care le purtam in cap. Vorbele nici nu pot atinge o asemenea greutate, fiindca nu stau locului. De indata ce-au fost spuse, abia rostite, au si amutit. Si nu le poti pronunta decit una cite una, succesiv. O propozitie urmeaza la rind abia dupa ce propozitia anterioara s-a dus. Dar in tacere lucrurile iti vin toate deodata: tot ce n-ai spus mult timp, ba chiar si ceea ce nu vei spune niciodata persista aici laolalta. E o stare stabile, ferecata in sine. Iar vorbirea – o ata ce se sfisiie singura, trebuind reinnodata mereu."