5 Followers
7 Following
Lavinia

Lavinia

Medgidia, oraşul de apoi

Medgidia, oraşul de apoi - Cristian Teodorescu Am uitat să zic cîteva vorbe despre Medgidia. Habar n-am de ce mă așteptam la mult mai mult, poate e din vina criticilor, prea au lăudat-o și eu m-am lăsat convinsă.

Printre puținele impresii puternice pe care mi le-a lăsat cartea (care nici măcar nu știu dacă e roman, colecție de povestiri sau memorii romanțate) e că citesc un Marquez autohton. Nu știu să mă explic, nu e realism magic la mijloc, dar e un pic de Marquez în stilul domnului Teodorescu, pe care nu l-am mai citit anterior, deci nu pot să apreciez comparativ scrierile dumisale, așa că mă rezum doar la comparația cu M.

Și al doilea lucru care mi-a rămas în minte e numărul mare de personaje, Bruegel-like, cu toți locuitorii Medgidiei adunați nu în piața urbei, ci în gară, unde e restaurantul lui Fănică: chelneri, funcționari, șpițeri, croitorese, jandarmi și școlari deopotrivă; români, tătari, evrei.

Mai am cîteva romane românești recente pe listă, dar chef de ele deloc. Mă gîndesc să stau departe de critici deocamdată.