5 Followers
7 Following
Lavinia

Lavinia

Jurnal. 1935 - 1944

Jurnal. 1935 - 1944 - Mihail Sebastian acum foarte multi ani am inceput "orasul cu salcimi". m-am plictisit si l-am abandonat.
asta-vara, asteptind in statia de autobus am inceput "femei". parea destul de interesanta. apoi acasa am inceput altceva si am uitat de ea. probabil o sa o reiau, e o lectura de vreo doua ore. (Ulterior le-am citit pe ambele)

cam la asta se reduce experienta mea cu sebastian. in afara de cum il stiam din memoriile lui eliade. apropo de eliade, imi pare tare rau de felul in care s-au sfirsit lucrurile intre ei, "anii nostri de prietenie frateasca si pe urma anii de confuzie, de destramare, pina la ruptura, pina la dusmanie, pina la uitare." as fi vrut numai sa stie ca mircea nu l-a uitat, dar a fost prea tirziu pentru a-i spune. relatia cu camil petrescu a fost una ciudata, asa cum am perceput-o eu. desi se amuza de naivitatea lui (uneori l-am gasit pe camil de-a dreptul idiot, cu toata dragostea mea pentru "patul lui procust"), au continuat sa se vada pina la sfirsit. de unde inteleg ca prieteniile lui nu erau totusi superficiale.

meloman inrait, pasionat de proust si balzac, fascinat de jurnalul lui renard. m-au impresionat munca si luptele interioare duse pina la finisarea unei lucrari. lucrul la "accidentul" si la "jocul de-a vacanta" sint pe larg descrise in jurnal. scria greu, cu poticneli, cu zile intregi in care nu putea lega nici o fraza. in timpul razboiului a citit enorm, mai ales shakespeare si balzac. a facut prima traducere a romanului lui austen - "mindrie si prejudecata", nu stiu insa daca i-a fost publicata.

valoarea istorica a jurnalului sau e una incontestabila. prezinta dovezi clare ale antisemitismului romanesc. a trait in anii razboiului alaturi de mama si fratele sau mai mic intr-o mizerie crunta, pierzindu-si licenta de avocat si dreptul de a profesa jurnalismul, luptindu-se sa obtina imprumuturi de azi pe miine, acceptind sa scrie piese de teatru comercial, total impotriva convingerilor sale literare.

si cu asta se incheie, cred, seria lecturilor lungi si greoaie pe 2008. abia astept sa incep turgheniev. vreau burghezie, nume imposibil de tinut minte, samovare, zapada si caciuli de blana.