Lavinia

Bartis a scris la romanul asta 6 ani. Asa ca a avut timp sa-l bibileasca, sa scrie si sa rescrie pina i-a iesit cum a vrut, mai ales ca nu e lung (varianta in limba maghiara arata chiar ca o cartulie de buzunar) - se zvoneste chiar ca se poate citi in 40 de minute; mie mi-a luat ceva mai mult, cred.

Nu m-a dat pe spate si n-o sa pretind doar de amorul artei ca e o bijuterie asa cum nu pretind nici ca eu l-as fi inteles asa cum si-ar fi dorit Bartis.

Sint lucruri care mi-au placut, cum ar fi deja clasicul gen al personajului. Probabil ca daca la lansarea romanului nu s-ar fi insistat atit de mult pe aspectul asta, ar fi putut fi punctul culminant al lecturii. Mi-a mai placut locatia, nespecificata, care poate fi oriunde in Europa de est si care mi-a amintit putin de statiunea balneara din "Degete mici" a lui Florian (sper ca bine-mi amintesc!) si mi-au mai placut evident si citeva personaje - Magdika, casiera din gara, Engelhard - fotograful, tanti Amalia obsedata de rauvoitori, careia i-au scris pe cruce PPCI.

"Plimbarea" n-are o poveste care sa te tina cu sufletul la gura. Dar are fraze cizelate si fragmente pe care-ti doresti sa le recitesti. Si are un soi de atemporalitate pe care numai revolutia o clatina putin. Cu finalul nu m-am impacat prea bine. Parca odata cu marea dezvaluire (cea cu sexul personajului) cind abia incepi sa te obisnuiesti cu ideea, lucrurile incep sa se precipite si se desfasoara cu asa o viteza ca nici nu-ti dai seama cind ai ajuns la capat. Apropo de final: "Dragoste, Luna, arta. Balet prin mocirla."

Am citit avind in minte vocea traducatorului, ceea ce nu mai stiu daca e un lucru bun sau nu.