Lavinia

Simion liftnicul are ca subtitlu "roman cu ingeri si moldoveni". Risu' plinsu' made in Bacau, Romania. Dialogurile si mai ales personajele lui Cimpoesu sint absolut delicioase. Ba au nume caraghioase (Nicostrat, Evlampia, Fevronia, Gudelia), ba au nume trecute permanent sub tacere. Unii asculta BBC si sint preocupati de imbogatirea vocabularului (Dar si e un cuvint frumos, merita sa-l folosesti, continua domnul Toma. I-auzi: cir-cum-spect! Are... nu stiu ce, asa, ca un miros de doctorie in el, nu? Un cuvint cu adevarat nobil!), altii sint preocupati de infiintarea partidului Nehotaritilor si a partidului Popescu sau pun de-o intilnire in care sa hotarasca daca Patapievici este sau nu un geniu. Iar doamnele, mai discrete, asculta pe la usi sau trag cu coada ochiului pe vizor.

Cum era de asteptat, in centrul romanului se afla Simion, cizmarul, care blocheaza liftul la etajul 8 si-si intemeiaza acolo un fel de chilie, unde se roaga si de unde da in ascuns sfaturi vecinilor. Si care in final pleaca in lume impreuna cu Temistocle, elevul-model, poate unul din cele mai bine si frumos conturate personaje.
Problema liftului da nastere la fel de fel de adunari ad-hoc, denumite in secret "Poiana lui Iocan" de catre doamna Pelaghia si amantul dumneaei, un vecin, "al carui nume il trecem sub tacere". Micile aventuri ale locatarilor de pe strada Oilor (fosta Euler - :) !!) se impletesc cu povetele si parabolele lui Simion.

O mentiune speciala am pentru tonul naratorului, care are un aer conspirativ si jongleaza cu informatiile pe care le ofera cititorului, dindu-i de inteles ca ar putea spune mai multe, dar fie lucrurile nu sint importante, fie detaliile vor veni la momentul potrivit. Pentru cine isi aminteste de naratorii din filmele frantuzesti (Amelie, de exemplu), asta e tonul pe care l-am simtit si la Cimpoesu.

***

Si a mai dat Dumnezeu si altor neamuri fel de fel de daruri, fiecaruia dupa felul sau, fagaduindu-le pentru fiii lor bunastare sau pace sau diferite alte binefaceri care sa le faca viata mai usoara si mai placuta. Si s-a tinut Domnul de toata fagaduintele Sale.

Romanul a ajuns, ca de obicei, la urma, cind Dumnezeu terminase de impartit darurile asa ca nu i-a mai putut da decit Miorita si o bucata de sirma ce se nimerise nu stiu cum pe acolo, zicindu-i: “Iaca, imi pare rau de tine, ca ai o inima buna, dar numai atit a mai ramas din toate darurile pregatite. Miorita nu stiu daca o sa-ti foloseasca la ceva, decit cind te-o lua uritul s-ai incepe sa cinti a jale, dar in schimb stiu ca bucatica asta de sirma o sa te scoata din multe necazuri si din tot felul de nevoi, iar fiii tai, cind nu vor avea incotro, vor lega orice cu o bucatica de sirma si astfel lucrurile care la neamt sau la englez sau la evreu sau la grec sau la frantuz sau la oricine altcineva n-ar mai merge nici in ruptul capului, fiilor tai le voi fi de folos si tot ce aceia vor arunca drept invechit si nefolositor ei vor aduna si vor folosi ca si cum ar fi nou si bun. “

De aceea sirma joaca un rol deosebit de important in viata romanului. Un simplu capat de sirma tine loc de toate talentele si darurile cu care au fost impodobite celelalte natii. Sa nu socotiti cumva ca altii n-ar folosi deloc sirma si le-ar lasa numai romanilor onoarea deosebita de a o intrebuinta in fel si chip. Ba o folosesc si altii, si inca foarte bine, insa numai in scopuri limitate si, ca sa zic asa, lesne de prevazut. De exemplu, unui sofer neamt, daca i se strica masina aia minunata cu care l-a daruit Dumnezeu, nu i-ar da prin cap ca o poate repara cu o bucatica de sirma. Soferul roman insa repede leaga o bucatica de sirma la locul potrivit, unde e piesa care nu merge, si iacata ca masina a pornit din loc! Cu o bucatica de sirma romanul repara televizorul, proptest gardul care sta sa cada, isi leaga ciinele scapat din lant, indreapta acoperisul casei ce se pravale, se scobeste in dinti sau in nas, daca are acolo vreo buba care sa-l necajeasca, in sfirsit, orice i s-ar intimpla, primul lucru pe care romanul alearga sa puna mina este salvatoarea bucatica de sirma.